ceva mi te dictează să te scriu

Nu știam ce să-i mai zic

Ca și cum, toate cuvintele

Erau prea mici,prea

nefericite

Îî cântam ochii în somn

Și brațele

Ah- brațele !

 

După câteva zile

De dor

Auzeam cum fac pui

Fluturii în stomac

Și-mi era frică

Să nu se înghesuie prea tare ( căci cușca lor era prea mică )

 

Într-o dimineață

m-a sărutat pe spate

la ceafă

și-am știut că

într-o zi

o să mă iubească așa cum îl iubesc eu pe el

 

Apoi am plâns

De secunde, de distanță, de paturi fară el, de nimic și de toate

Până când, într-o joi

s-a dus să-mi facă un ceai

și n-a mai plecat niciodată

din casa noastră

mică

cu doi oameni

și-un cățel

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s