a fost odată ca

Aş fi vrut sa înţeleg de ce tavanul era prea alb. Sau patul prea gol. De ce nu puteam să fim aproape. Sau de ce mama naibii nu mai venea somnul. Aş fi vrut să înţeleg de ce nu şi-a îndesat hainele în dulapul meu într-o zi. De ce nu mi-a zis: „gata, de azi nu mai scapi de mine”.

Cel mai mult aş fi vrut sa înţeleg de ce ne ţineam legaţi de fiare când tot ce-mi doream eu era să ne crească flori în suflet. De ce măi, de ce? De ce nu ne-am descătuşat de trecut? La dracu’.. doar ne place să ţinem cu dinţii de el. Ne place să trăim în competiţie, poate, poate câştigăm la urmă un rahat împachetat în hârtiuţă roz. Trofeul „ha!-te-am-facut-să-suferi-mai-mult”.

Pa, fraierilor! Am plecat să trăiesc!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s