doliu- pentru oamenii care nu o sa putem niciodata sa fim

Credeam ca toate drumurile si cercurile se opresc cand gasesti omul perfect. Ca tot ce nu intelesesem pana atunci o sa devina, inevitabil, inteles. Ca totul se facea tot. Si ochii se fac albastri.

Proasta de mine, am preferat sa cred ca dragostea are raspunsul la orice. Ca omul tau e al tau de la Dumnezeu si ca o sa se comporte ca si cum tot ce esti conteaza. Ca ceasul asta care masoara vise o sa stea in loc, sau o sa bata mai incet. Ca fiinta defecta si imperfecta, incapabila sa-si prinda parul in cea mai simpla coada, va merita sa fie „destulul” cuiva. Va ajunge intr-o zi sa fie sablonul, conturul, continutul si culoarea cuiva.

Proasta, proasta de mine! Cum sa crezi, ma, ca oamenii sunt frumosi si adevarati?

Acum patru ani cineva m-a invatat ca toti oamenii sunt defecti. Evident, mi-a lasat speranta ca exista cineva perfect, cu fond si forma divina- Ingerul. Am trait obsedata de ideea ca fiecare are ingerul lui. Pana astazi.

Am inteles acum – tot oamenii sunt defecti si strambi. Dragostea nu ofera niciodata raspuns pentru ca nu exista. Ah, frumoasa iluzie si dragostea asta. Nu exista, la dracu! Nu exista parcari cu oameni care se invart, nici poduri pe care oamenii isi pun lacate ca sa-si delcare „eternitatea” . Astea sunt niste reclame de tot rasul puse in pungi de cadouri hidoase. Si sunt hrana pentru prostii cu suflet care muta canalele pe canapea in timp ce isi asteapta ingerul.

Odata spuse, cuvintele nu mai pot fi retrase. Asa ca hai sa ne injuram, hai sa ne iubim, hai sa ne imbracam in cuvinte cat mai pompoase. Hai sa mintim, ca asta am invatat cel mai bine de la toata lumea. Sa ne mintim ca suntem fericiti, sa ne mintim ca merge si asa, sa ne mintim ca se poate, ca exista ceva mai mare decat noi care o sa ne explice de ce si cum.

Si dupa o sa fac si eu ca Arghezi, o sa scriu cu unghiile de la mana stanga pe toti peretii din casa, toate cuvintele in care am fost imbracata. Toate cuvintele cu care am fost mintita si toate, dar toate promisiunile care au fost sa fie.

La naiba si cu povestile, dreptul de a visa il gasesc la orice cap pus pe perna si la orice rugaciune ca poate, candva, ma trezesc si eu dezbracata si umpluta de saruturile singurului meu Inger.

Amin

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s